Comuna Rodna investește 21 mil. euro într-o centrală pe biomasă. Licitația a fost lansată!
Comuna Rodna scoate la licitație una dintre cele mai mari investiții publice realizate în zonă în ultimele decenii – proiectarea și construcția unui sistem de producere a energiei din biomasă, în valoare estimată de 106 milioane lei (cca. 21 mil. euro).
Potrivit caietului de sarcini pregătit pentru licitația din 29 noiembrie a.c., centrala va produce minimum 14 Mwt energie termică din biomasă și 700 kWe energie electrică.
Finanțarea va veni din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Lucrările vor fi realizare într-un termen de maximum 23 de luni.
“Așa cum rezultă din studiile efectuate, tehnologia cea mai avantajoasă pentru încălzirea comunei Rodna este cea de cogenerare de înaltă eficiență. Conceptul de cogenerare definește producția simultană, cu aceeași instalație (grup turbină cu abur – generator, grup motor cu ardere internă – generator etc.), pornind de la o singură sursă de energie primară, a energiei electrice și termice (sub formă de apă caldă, abur sau agent de răcire). Acest procedeu presupune existenţa unei maşini termice care cogenerează cele două fluxuri de energie direct utilizabilă: termică şi electrică.” – se arată în caietul de sarcini.