Consiliul Județean mai face un pas pentru amenajarea parcării de pe Bistricioarei
Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a analizat cererea depusă de Consililul Județean Bistrița-Năsăud și a decis că pentru amenajarea unei parcări supaetajată pe strada Bistricioarei nu este nevoie de aviz de mediu.
“Având în vedere prevederile HG nr. 1076/2004 privind procedura evaluării de mediu pentru planuri şi programe şi după consultarea Comitetului Special Constituit din data de 29.07.2020, s-a luat decizia iniţială că: PUZ – Imobil cu destinația de parcare, în municipiul Bistrița, str. Bistricioarei, judeţul Bistriţa-Năsăud, nu necesită evaluare de mediu, urmând a fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu”, anunță reprezentanții APM BN.
Consiliul Județean a alocat anul trecut 1,2 mil. lei pentru a cumpăra un teren aflat în vecinătatea fostului punct termic de pe strada Bistricioarei, iar în acest an a alocat 200.000 lei pentru demararea proiectului în urma căruia în zonă va fi amenajată o parcare supraetajată.
Conducerea CJ BN face deja pregătiri pentru a demara proiectul și pentru a realiza parcarea care s-ar întinde pe nu mai puțin de 7.593 de metri pătrați.
Deocamdată nu se știe exact pe câte nivele se va ridica parcarea și nici câte locuri de parcare vor fi amenajate, acest lucru urmând să se stabilească probabil în urma unui studiu de fezabilitate. Acel studiu va stabili și care vor fi costurile la care se va ridica acest proiect.