FRASINUL, în asociere cu CML.RO, licitează un pasaj rutier de 56 milioane, în Șimleu Silvaniei

FRASINUL, în asociere cu CML.RO, licitează un pasaj rutier de 56 milioane, în Șimleu Silvaniei

Șase oferte au fost depuse în licitația pentru lucrările proiectare și construire a unui pasaj rutier peste linia CFR, în intersecția cu DN1H, în orașul Șimleu Silvaniei din județul Sălaj. Contractul este evaluat la 56,2 milioane lei (aprox. 11,2 mil. euro). Rezultatul competiției va fi cunoscut până în 12 decembrie a.c.

Companiile FRASINUL (în asociere cu CML.RO), CONSTRUCȚII ERBAȘU, DACIA FABER, PRODEXIMP, DRUM CONSTRUCT, FREYROM sunt cele care au avansat oferte în licitație.

Proiectul prevede proiectarea și construirea unui pasaj rutier peste linia CFR în intersecția cu DN1H, în orașul Șimleu Silvaniei. Durata de execuție va fi de 16 luni (4 pentru proiectare și 12 pentru construcție). Contractul va fi condiționat de obținerea formularelor bugetare asociate acordului de parteneriat încheiat între UAT Șimleu Silvaniei și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii sau obținerea de orice alte fonduri nerambursabile. Cu alte cuvinte, contractul nu va fi semnat până nu va exista, concret, finanțarea.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author