Cu 8,3 mil. lei, clădirea fostului Tribunal ar urma să fie transformată în școală

Cu 8,3 mil. lei, clădirea fostului Tribunal ar urma să fie transformată în școală

Clădirea care a găzduit vechiul Tribunal, aflată la intersecția străzilor Liviu Rebreanu cu Piața Centrală, va fi reabilitată și transformată în săli de cursuri. Investiția se ridică la 8,3 mil.lei și va fi făcută de Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.

În urmă cu șase ani, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a decis să predea în administrarea Universității Tehnice din Cluj-Napoca o clădire aflată pe strada Piața Centrală la numărul 29. Este vorba despre fostul sediu al Tribunalului, instituție care a fost mutată într-o clădire nouă.

La vremea respectivă, cei de la Universitatea Tehnică promiteau că vor valorifica imobilul și că vor încerca sa îl salveze. Clădirea este degradată, are nevoie de reparații și modernizări. După cinci ani, lucrurile încep să prindă contur, iar Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a organizat o licitație pentru reabilitarea, modernizarea și transformarea clădirii fostului Tribunal.

“Reabilitare, schimbare destinație în clădire de învățământ și conservare monument istoric” este proiectul pentru care constructorii pot depune oferte. Bugetul pus la bătaie este de 8,3 mil.lei, iar banii ar urma să vină în urma unei finanțări prin Programul Operațional Regional.

Categories: Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*