Date oficiale : Cât trăiesc bistrițenii, comparativ cu locuitorii altor județe? Rezultat surpriză!

Date oficiale : Cât trăiesc bistrițenii, comparativ cu locuitorii altor județe? Rezultat surpriză!

Bistrița-Năsăud se situează pe locul 8 la nivel național în privința duratei medii a vieții, cu 76,17 ani – potrivit datelor oficiale pentru anul 2023 publicate de Institutul Național de Statistică (INS) și analizate de Bistrița Business.

Pe locul întâi, conduce detașat, județul Vâlcea, cu o durată medie a vieții de 81,51 ani, urmat de București (77,67 ani), Cluj (77,18 ani), Sibiu (76,94 ani), Timiș (76,77 ani), Brașov (76,62 ani), Alba (76,2 ani). Urmează Bistrița-Năsăud, cu 76,17 ani.

De remarcat diferența dintre locul 1 și 2, adică oamenii din județul Vâlcea trăiesc în medie cu 4 ani mai mult decât cei din zona București (clasată pe locul secund) și cu 9 ani mai mult decât cei din Călărași (județ clasat pe ultimul loc, cu 72,94 ani).

Interesant și faptul că din primele 8 județe (zone) ale clasamentului, 6 se află în interiorul arcului carpatic, adică în Transilvania și Banat.

Analiza noastră pe Bistrița-Năsăud a mai relevat și faptul că în mediul rural durata medie de viață e mai scăzută față de urban, contrar așteptărilor. Adică, bistrițenii din rural trăiesc în medie 73,91 ani, pe când cei din urban trăiesc 76,80 ani.

Mai menționăm că în 1990, durata medie a vieții în Bistrița-Năsăud era de numai 69,58 ani.

Categories: Bursa, Life & Style, Local, National

About Author