Decizie CNSC: Stadionul de la Bistrița rămâne la STRABAG. Procedural, mai este un pas…
Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestațiile depuse de ACI Cluj și DIMEX 2000 Company și a menținut compania STRABAG câștigătoare a contractului privind construcția stadionului de la Bistrița. Până la semnarea contractului, mai poate apărea un hop (și o întârziere de minim 2-3 luni): Curtea de Apel București.
Prin decizia de fond 1450 luată în 7 mai 2026 și anunțată ieri, CNSC a întărit ultima evaluare a Companiei Naționale de Investiții (CNI) – autoritatea contractantă – care a desemnat STRABAG drept câștigătoare a procedurii, după un lung traseu al contestațiilor și deciziilor, inclusiv în instanță.
ACI Cluj, câștigătorul din primă fază al licitației, și DIMEX 2000 Company, locul doi – după STRABAG – în ultima evaluare a CNI, și-au încercat totuși norocul la CNSC și acum iau în calcul dacă mai are sau nu rost să atace la Curtea de Apel decizia consiliului. Practic, aceeași instanță a confirmat, indirect, în 15 decembrie 2025, că STRABAG ar fi câștigător legitim, respingând plângerile depuse în această speță, inclusiv cea a beneficiarului CNI.
Stadionul de la Bistrița va fi construit pe strada Aerodromului, lângă Sala Polivalentă, investiția fiind estimată la 218 milioane lei, la care se adaugă TVA.



