DIMEX câștigă pentru a patra oară lucrările la centura Reghinului! Bătălia continuă…
DIMEX 2000 Company a fost desemnată a patra oară câștigătoare a lucrărilor de construire a centurii orașului Reghin – investiție de aproape 100 milioane euro. Ca de obicei, unul dintre competitorii din licitație – Geiger Transilvania – va contesta rezultatul la CNSC.
Sunt câțiva ani deja de când se poartă această luptă. În primele evaluări cei de la Geiger nu au depășit nici etapa de evaluarea tehnică, iar DIMEX 2000 Company a fost declarată câștigătoare de comisia de licitație. De trei ori la rând CNSC a decis reevaluarea ofertelor, iar comisia de evaluare, în final, a menținut DIMEX pe primul loc. La ultima evaluare (20 noiembrie a.c.), Geiger a ajuns și ea la etapa de evaluare financiară, însă tot bistrițenii au fost câștigători. Cu siguranță, urmează o nouă contestație la CNSC, unde Geiger mai are o speranță. După aceea, orice va decide CNSC, dosarul va ajunge cel mai probabil la Curtea de Apel.
Viitoarea centură a Reghinului înseamnă o lucrare de 12 kilometri, realizabilă (proiectare și execuție) în 48 de luni. Valoarea totală estimată în licitație a fost de 590 mil. lei (la prețurile din 2023!). Ofertele financiare din licitație nu au depășit 500 mil. lei.




