Două consiliere au solicitat să se închidă noaptea iluminatul festiv. Ce a răspuns Turc
O consilieră PSD și una de la PMP au solicitat în ședința Consiliului Local de marți, ca iluminatul festiv să fie oprit pe timpul nopții, această acțiune aducând economii la factura de energie electrică și ar ajuta oamenii care locuiesc în zona centrală să doarmă mai bine noaptea. Ioan Turc a fost surprins de solicitare și le-a răspuns că:
„Mi se pare absolut incredibil, total inedit ceea ce aud și aproape incredibil să stingem iluminatul între ora cutare și cutare ca să facem economie de curent. Eu vă asigur că aceste corpuri nu sunt gurmande. Consumul de curent este unul foarte mic pentru că discutăm despre tehnologii moderne. Nu am auzit ca, într-un oraș din România, cu atât mai mult într-un municipiu reședință de județ, iluminatul festiv să fie închis noaptea. Nu suntem, mulțumim lui Dumnezeu, în stare de război, nu trebuie să ne camuflăm, să tragem jaluzelele pe geamuri și nici să închidem becurile în oraș pe timp de noapte. Cu tot respectul, nu sunt de acord cu propunerea dumneavoastră”, a spus primarul.
Augusta Săsărman de la PSD și Ștefania Stere de la PMP au cerut ca luminile festive să fie închise după miezul nopții, spunând că au primit reclamații de la locatarii caselor din centru.
A intervenit și medicul Radu Elisei (PSD) care a susținut solicitarea celor două consiliere ”în multe orașe mari din lume la ora 23 sau 24 se stinge tot iluminatul arhitectural și cel festiv deoarece nu mai este populația pe străzi, inclusiv la obiectivele turistice majore, din ce am observat eu în vizitele în afara țării. Ca să dau un exemplu, în Chicago, se sting luminile festive sau arhitecturale”.
Primarul i-a răspuns: ”Am circulat și eu prin lumea aceasta, dar se pare că nu am fost în aceleași locuri cu domnul doctor Elisei. Cei din Chicago să ia exemplu de la Bistrița și să lase iluminatul festiv noaptea ca oamenii să se bucure”.