Drumul de mare viteză Suceava-Vatra Dornei- Bistrița-Baia Mare intră în linie dreaptă
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că mâine este ultima zi în care se pot depune oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză Suceava-Vatra Dornei- Bistrița-Baia Mare.
CNAIR a ridicat suspendarea procedurii “Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum de mare viteză Baia Mare – Suceava” și a publicat răspunsul consolidat la clarificările adresate de către operatorii economici până la termenul limită menționat în cadrul documentației de atribuire. După ridicarea suspendării procedurii, a fost stabilit noul termen limită de depunere al ofertelor pentru realizarea studiului și anume 6 februarie.
Potrivit caietului de sarcini, studiul de fezabilitate este împărțit în trei loturi, respectiv Lot 1 Baia Mare – Bistrița, Lot 2 Bistrița – Vatra Dornei și Lot 3 Vatra Dornei – Suceava.
Bugetul alocat este de 53,5 mil. lei din care 19,4 mil. lei sunt pentru Locul 1, alți 16,49 mil. lei pentru Lotul 2 și 17,59 mil. lei pentru Lotul 3.
„Durata fiecărui contract este de 18 luni din care 14 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate și 4 luni pentru asistența tehnică necesară elaborării documentațiilor pentru lansarea licitațiilor de lucrări”, anunță CNAIR.