ELCO a câștigat licitația pentru modernizarea rețelei electrice de pe strada Tărpiului

ELCO a câștigat licitația pentru modernizarea rețelei electrice de pe strada Tărpiului

Compania Electroconstrucția ELCO Bistrița a câștigat licitația pentru relocarea rețelelor de energie electrică pe strada Tărpiului, o nouă etapă în cadrul unui proiect mai amplu de modernizare a acestei străzi.

Recent, o altă companie a finalizat noua rețea de gaze naturale de pe Tărpiului, introdusă subteran, cea existentă acum urmând a fi demontată.

La rețeaua electrică, Electroconstrucția ELCO va avea de înlocuit și/sau mutat o sumedenie de stâlpi și, parțial, de îngropat cablurile. Valoarea contractului semnat acum câteva zile depășește cu puțin 450.000 lei.

După ce etapa utilităților e finalizată, Primăria va derula o investiție ce vizează extinderea și modernizarea străzii Tărpiului. Potrivit planurilor Primăriei, strada va avea 3 benzi de circulație, trotuare și pistă de bicicletă de la intersecția cu Drumul Cetății (centura) până în intersecția cu strada Mușcatei. Din acest punct și până la ieșirea din oraș spre Tărpiu, drumul va avea 2 benzi de circulație, trotuare și pistă de bicicletă.

În ultimii 10-15 ani, modernizarea străzii Tărpiului nu a fost o prioritate pentru Primărie, deși strada este probabil cea mai tranzitată din oraș, peste 10.000 de oameni lucrând la companii din zona respectivă sau locuind acolo. În plus, traficul auto e îngreunat de autobuzele care transportă muncitorii sau de mașinile de mare tonaj care transportă mărfuri pentru firmele din zonă.

Fostul primar, Ovidiu Crețu, a considerat că investiția (cca. 2 mil. de euro) ar fi prea mare pentru bugetul local și a tot așteptat varianta fondurilor europene.

Licitațiile pentru lucrările legate de utilități au fost pornite totuși în mandatul lui Crețu. Primăria, cu o nouă conducere, urmează să decidă acum ce variantă va alege pentru finanțarea extinderii străzii și modernizării. Buget local (poate credit?) sau încă o așteptare după fonduri europene?

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*