Elvețienii de la nextE investesc într-un parc solar la Bistrița dedicat companiei RAAL

Grupul elvețian nextE a luat un credit de 3,15 mil. euro pentru a cofinanța un parc fotovoltaic de 7,4 MWp în Bistrița-Năsăud. Energia produsă va fi preluată în proporție de 80% de compania bistrițeană RAAL, în baza unui acord semnat pe 25 de ani.
Grupul nextE, companie care funcționează în regim de Producător Independent de Energie (IPP), parte din compania privată elvețiană de tehnologie și servicii Connect44 Group, a luat o finanțare de 3,15 milioane de euro de la ProCredit Bank România pentru construirea unei centrale fotovoltaice de 7.4 MWp în județul Bistrița Năsăud.
Acest proiect are agreat un PPA (Power Purchase Agreement) pe 25 de ani, de tipul corporate onsite, conform contractului pe care nextE îl are deja semnat cu RAAL. Construcția centralei fotovoltaice s-a realizat pe proprietatea firmei bistrițene, care este și principal consumator de energie electrică în cadrul proiectului. Proiectul centralei va opera pe modelul de închiriere și operare (rent and operate). Din producția de energie generată, estimată la 7200 MWh/an, și luând în considerare profilul de consum al fabricii, aproximativ 80% din energia produsă va fi furnizată pentru consumul intern, în timp ce surplusul de energie va fi injectat în rețeaua națională.
Grupul nextE a anunțat că finanțează proiecte de acest tip cu până la 70% din datorie, facilitând astfel extinderea capacității fotovoltaice în țară.