O companie bistrițeană a vândut anul trecut ambalaje din mase plastice de aproape 37 mil. lei

Plastinvest Prod a înregistrat anul trecut un nou salt și raportează venituri în creștere cu 4 mil. lei față de anul precedent. Producătorul de ambalaje din mase plastice a ajuna la o cifră de afaceri de 36,7 mil. lei în 2019.
În ceea ce privește profitul, cifrele sunt aproximativ la fel. În 2018 compania realiza profit de 4,1 mil. lei, iar anul trecut a raportat profit de 3,8 mil. lei.
Înființată în urmă cu 25 de ani, Plastinvest Prod, cu capacități de productie în Năsăud și în Bistrița (Unirea), este azi unul dintre cei mai importanți producători la nivel national de ambalaje din mase plastice. Multe
produse alimentare de pe rafturile supermarket-urilor se odihnesc, temporar, în ambalaje realizate de Plastinvest.
De asemenea, produse finite din industria textilă, sau cea de prelucrare a lemnului, atât din țară cât și din străinătate, ajung la vânzare “îmbrăcate” de firma bistrițeană.