Constructorul FRASINUL, deținut de familia Larionesi, a ajuns la venituri de 440,7 milioane lei în 2024, cu 90% mai mari decât în anul precedent, când a înregistrat 232,2 milioane lei. Datele au fost raportate către Ministerul Finanțelor.
În același interval, profitul net a urcat la 76,8 milioane lei, cel mai mare din istoria companiei și foarte probabil cel mai mare al unei companii bistrițene în 2024 (dacă LEONI Wiring Systems nu va depăși această cifră, în condițiile în care în 2023 firma cu capital german a raportat profit de 48,9 mil. lei). Ar putea fi cel mai mare profit al unei firme bistrițene în ultimele trei decenii, dacă excludem rezultatul net al TeraPlast din 2021, când a încasat banii pe TERASTEEL de la irlandezii de la Kingspan Group, sumă declarată ca profit.
Cifrele realizate de FRASINUL, cu 272 angajați, se bazează pe contractele aflate în derulare, multe dintre ele cu valori foarte mari: acces rutier A3 Comarnic (peste 250 mil. lei), stadionul Tineretului din Craiova (peste 200 mil. lei), drumuri județene și lucrări de apă/canal în Sălaj și Bistrița-Năsăud (peste 250 mil. lei), campusul universitar din Suceava (peste 70 mil. lei) etc.