Gigantul american WireCo vrea să dezvolte parteneriatul cu bistrițenii de la EL CAR

Gigantul american WireCo vrea să dezvolte parteneriatul cu bistrițenii de la EL CAR

WireCo, lider mondial în producția de cabluri speciale pentru industrie, și-a trimis reprezentanții la Bistrița, la un eveniment organizat recent de compania EL CAR, partenerul lor principal din România. Bistrița Business a realizat un interviu cu Markus Klinck, Business Development Manager în cadrul WireCo și responsabil al concernului pentru emisfera estică.

Q: WireCo este un partener foarte important pentru El Car, în România. Vă rugăm să descrieți puțin natura acestui parteneriat.

Markus Klinck: Compania El Car din Bistrița este partenerul nostru nr. 1 pe distribuție în România și asta deja de mulți ani. Când vine vorba despre beneficiari și cererea de cabluri de oțel din România, WireCo are deplină încredere în competența și know-how-ul specialiștilor de la El Car. Totodată, El Car beneficiază de un tratament special în relația cu WireCo, în sensul că are acces la toate cunoștințele și expertiza inginerilor noștri de produs și primește instruire periodică.

Q: Care a fost scopul recentei vizite la Bistrița, luna trecută? Cum a decurs întâlnirea/evenimentul?

Markus Klinck: Scopul principal al vizitei a fost o instruire foarte intensă în ceea ce privește selecția, utilizarea și inspecția cablurilor de oțel pentru clienții selecționați ai El Car (ex: Petrom, Tenaris – prezenți în sală) și pentru personalul firmei bistrițene. Este foarte important să existe un anumit know-how tehnic în selectarea și manipularea cablurilor, deoarece astfel de cabluri în aplicațiile de ridicare sunt componente foarte legate de siguranță. O selecție greșită a frânghiei sau manipularea proastă a frânghiilor poate duce la situații foarte grave, pe care companiile responsabile vor încerca mereu să le prevină.

Q: Care sunt planurile companiei dumneavoastră în România? El Car este implicat în aceste planuri?

Markus Klinck: Planurile noastre sunt să creștem în România, deoarece vedem că economia și activitățile industriale și de construcții au crescut în ultimii ani. Sunt investiții majore în curs în România și WireCo, alături de partenerul ei El Car, dorește să participe pe segmentul ei.

Q: Cum vedeți piața cablurilor de sârmă în 2023?

Markus Klinck: După un 2022 foarte bun, întreaga industrie resimte o incertitudine cu privire la modul în care se va derula 2023 ca business. Acest lucru este legat de războiul din Ucraina, dar și de inflația generală și de alte blocaje care fac o prognoză aproape imposibilă. Încă sperăm că investițiile planificate – atât în sectorul public cât și în cel privat – vor fi realizate. Și ne referim în special la proiectele legate de energia regenerabilă și la cele de infrastructură mare, precum autostrăzi, căi ferate, aeroporturi și echipamente portuare. Noi avem nevoie acum de flexibilitate și spirit antreprenorial, pentru a reacționa rapid la cererea de pe piață. Credem că împreună cu El Car vom reuși acest lucru.

Q: Dați-ne, vă rugăm, o scurtă descriere a WireCo.

Markus Klinck: WireCo este lider global de piață în producția și distribuția de cabluri din oțel folosite în diverse industrii. În paralel, compania, fondată în 1931, oferă și soluții personalizate și consultanță continuă clienților săi. La WireCo, angajăm doar oameni hotărâți, cu o minte tehnică, dedicați produselor și serviciilor de calitate. E în cultura noastră organizațională să ne ascultăm clienții și rămânem concentrați pe rezolvarea provocărilor cu care aceștia se confruntă. WireCo este peste tot în lume – cu locații în America de Nord, America de Sud, Europa și Asia și cu aproape 4.000 de angajați, care sprijină aceste eforturi.

La evenimentul de la Bistrița, desfășurat la Metropolis, au mai fost prezenți ca traineri și Raul Coelho (director regional al WireCo pentru Europa, FSU și Africa) și Andrzej Slezak (Territory Manager al WireCo pentru Europa de Est și FSU). Între cei care au asistat la training, pe lângă specialiștii El Car, au fost și reprezentanți ai OMV Petrom și Tenaris Romania.

El Car este o companie românească, fondată la Bistrița în 1991. În trei decenii, firma a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori regionali de cabluri de oțel, cabluri de legare, chingi, dispozitive de ridicare sau ancorare, lanțuri și alte accesorii necesare companiilor industriale din diverse sectoare.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*