Gigantul FLIXBUS intră în parteneriat cu Tabita Tour din Bistrița

Gigantul FLIXBUS intră în parteneriat cu Tabita Tour din Bistrița

FlixBus, unul dintre cei mai importanți operatori de servicii de mobilitate la nivel global, anunță că a încheiat un parteneriat cu Tabita Tour (din Bistrița), unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de transport intern și internațional de persoane din România.

Prin acest parteneriat, FlixBus va comercializa bilete de autocar prin intermediul platformei sale și își va diversifica oferta din România cu plecări în peste 70 de destinații din Spania precum Barcelona, Madrid, San Sebastian, Bilbao, Vigo sau Malaga.

Compania din Bistrița este unul dintre transportatorii locali consacrați pe segmentul de servicii de transport internațional spre Spania.

Pasagerii vor avea la dispoziție curse directe cu plecare din peste 120 de localități din România. Printre orașele deservite se numără orașe mari precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu sau Craiova, dar și multe localități mici, în care nevoia de mobilitate și conectare este foarte importantă cum ar fi Simeria, Luduș, Salonta, Adjud sau Cernavodă.

Conectarea orașelor mici și mijlocii la rețeaua europeană este un obiectiv important pentru ambele companii. La nivel global, peste 40% din rețeaua FlixBus este alcătuită din orașe mici și mijlocii cu mai puțin de 20.000 de locuitori.

„Ne dorim să schimbăm viziunea tradițională asupra călătoriilor pe distanțe lungi. Autocarul reprezintă o alternativă de transport sigură, mai ales în contextul în care transportul aerian se confruntă cu provocări în acest moment. În plus, transportul cu autocarul are la bază un puternic element social, deoarece permite persoanelor cu posibilități economice reduse și celor din zonele îndepărtate să călătorească în mod accesibil. Prin parteneriatul cu Tabita Tour, unul dintre operatorii consacrați pe acest segment, facem un pas important spre extinderea ofertei pentru cât mai mulți pasageri din România”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus în România.

„Satisfacerea cerințelor clienților reprezintă misiunea noastră principală, le ascultăm dorințele și le oferim cele mai potrivite soluții, în condiții de maximă seriozitate și responsabilitate. Urmărim îmbunătățirea continuă a performanțelor și a calității serviciilor oferite, iar parteneriatul strategic cu FlixBus este încă un pas, pentru atingerea acestui deziderat”, a declarat Ioan Sighiartău, directorul general Tabita Tour.

Autocarele Tabita Tour vor avea un autocolant cu înscripționarea „în colaborare cu FlixBus” pentru a putea fi ușor identificate de către călători. Călătoriile pot fi deja rezervate prin intermediul site-ului sau aplicației FlixBus, din agențiile de turism partenere FlixBus, cât și de pe site-ul Tabita Tour.

Despre FlixBus

Flix este o companie tech de servicii de mobilitate care oferă noi alternative de călătorie convenabile, accesibile și prietenoase cu mediul prin intermediul brandurilor FlixBus și FlixTrain. Datorită unui model de afaceri unic și tehnologiilor inovatoare, compania a dezvoltat cea mai mare rețea de autocare interurbane și a lansat primele trenuri ecologice pe distanțe lungi în 2018, cât și proiecte pilot pentru autocare electrice în Germania și Franța. Din 2013, FlixMobility a revoluționat călătoriile în Europa și a creat mii de sluje în industria mobilității. În 2018, FlixMobility a lansat FlixBus USA pentru a aduce alternative de călătorie în Statele Unite ale Americii.

Despre Tabita Tour

Tabita Tour este compania cu care a început povestea Filadelfia Group. În prezent este cea mai importantă companie din nord-vestul României în domeniul transportului intern și internațional de persoane. Incepand cu anul 2017, a câștigat anual premiul „Cel mai eficient transportator de persoane din România” , pe langa nenumărate distincții pentru siguranța rutieră.

Categories: Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*