Halda contaminată de la Viișoara, ce a aparținut de ARIO, se apropie de închidere
Administrația Fondului de Mediu (AFM) e dispusă să plătească 7,85 milioane lei unui consultant care să-i spună ce e de făcut cu 25 de depozite de deșeuri industriale din țară, printre care și cel de la Viișoara, care a aparținut fostei ARIO SA Bistrița. Licitația va avea loc în 28 octombrie a.c.
AFM vrea o analiză-diagnostic (due diligence) privind situația juridică și tehnică de mediu a acestor depozite, care fac obiectul hotărârii Curții Europene de Justiție în cauza c-301/17 din 2018 și evaluarea condițiilor aplicării Legii 255/2010. AFM mai vrea să afle cum poate acționa eficient în perspectiva finanțării din fondurile europene a lucrărilor de închidere a depozitelor de deșeuri. În final, AFM și-ar dori să identifice persoanele responsabile pentru dezastrul ecologic respectiv și să le tragă la răspundere, pe principiul „poluatorul plătește”.
Reamintim că ARIO, producător de robineți industriali, fondat în 1981, este în faliment din 2013, iar mare parte din bunurile sale au fost vândute.
În martie 2021, alături de reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu și din cadrul Primăriei Bistrița, prefectul Stelian Dolha a mers la depozitul de deșeuri periculoase a societății Ario de la Viișoara pentru reevaluarea situației haldei de zgură, sit contaminat.
Halda de zgură care a aparținut societății ARIO se întinde pe o suprafață de peste 4 hectare de teren intravilan. După ce a fost vândută de mai multe ori, a ajuns să fie proprietatea unei societăți din București, aflată în insolvență și apoi în faliment. Halda a ajuns în proprietatea statului român, cu obligații de mediu de peste 1,2 milioane de euro.
România este în procedură de infrigement cu depozitele de deșeuri periculoase, care trebuiau închise la termenul dat de UE, 31.12.2006, adică în urmă cu 15 ani.