Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, nu înțelege de ce a ajuns el, ca profesionist, în mijlocul unor lupte politice locale și cere să fie demis dacă “stimații domni” consideră că nu și-a făcut treaba.
“Se pare că am început să încurc anumite socoteli, altfel nu știu de ce am ajuns în centrul acestui iureș. Stimați domni, dacă nu încăpeți de mine, sau considerați că laboratorul de biologie moleculară, pe care l-am făcut din zero (amenajare spațiu, achiziționare aparatură medicală, confecționare mobilier specific, angajare și instruire personal) în mai puțin de o lună, nu a fost pus în funcțiune mai repede din cauza că mi-am îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu, mă puteți demite. Acum aveți și posibilitatea și oportunitatea. În rest numai de bine.” spune Lazany, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.