O companie a milionarului clujean Ioan Tecar deschide o balastieră în Bistrița-Năsăud

O companie a milionarului clujean Ioan Tecar deschide o balastieră în Bistrița-Năsăud

SAMUS TEC Dej, care face parte din grupul de firme al antreprenorului Ioan Tecar, pregătește documentația necesară pentru a putea exploata nisipul și pietrișul de pe terenul de 3,5 ha pe care-l deține lângă Someș, în raza localității Măluț din Bistrița-Năsăud.

Compania care se ocupă cu construcțiile de drumuri vrea să exploateze cca. 65.700 mc de agregate în perioada 2023-2024.Amenajarea este necesară pentru a se asigura necesarul de nisip și pietriș ca materie primă pentru proiectele de infrastructură contractate. Surplusul de material, dacă este cazul, se valorifică la societăți de profil, în același scop. Argumente: – societatea a încheiat mai multe contracte pentru lucrări, atribuite în urma licitațiilor publice – volumul de materii prime necesare realizării acestor lucrări a crescut considerabil (…) – terenul de care dispune titularul are o rezervă geologică importantă cantitativ și calitativ” – explică, reprezentanții Samus Tec în documentații.

Samus Tec a fost înființată în anul 1991 prin desprinderea din Trustul de Construcții Cluj iar în anul 1999 a fost achiziționată de către Ioan Tecar, considerat cel mai de succes antreprenor din Dej, cu afaceri diversificate, cumulate la zeci de milioane de euro.

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*