O firmă controlată de statul maghiar e noul furnizor de energie al Tribunalului Bistrița-Năsăud
Compania MVM Future Energy Technology SRL, controlată 100% de statul maghiar, este noul furnizor de electricitate pentru Tribunalul Bistrița-Năsăud, în urma unei negocieri directe, conform legislației în vigoare, fără o licitație electronică.
Firma respectivă, cu sediul social în Miercurea Ciuc, va furniza energie în valoare totală de 213.982 lei, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2023, pentru Tribunalul Bistrița-Năsăud și instanțele arondate acestei instituții. Astfel, Palatul de Justiție din Bistrița va primi 117 MWh, Judecătoria Năsăud 41MWh și Judecătoria Beclean 19 MWh.
MVM Future Energy Technology este deținută de MVM Energy Romania SA, cu sediul în București, care face parte din grupul MVM, controlat în totalitate de statul maghiar. Grupul mai furnizează energie electrică și altor entități din România, în special în județele Harghita și Covasna, dar și produce energie verde, prin două microhidrocentrale pe care le are în județul Harghita, la Valea Uzului și Vărghiș.
În 2022, MVM Future Energy Technology a rulat 106,6 mil. lei și a înregistrat o pierdere netă de 14,8 mil. lei.