CML.RO va construi cu 15,6 mil. lei Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” din Beclean

CML.RO va construi cu 15,6 mil. lei Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” din Beclean

Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” din Beclean va fi construit în zona Pieței Mari, în apropierea bazinului didactic de înot. Investiția ajunge la 15,6 mil. lei, iar lucrările au fost contractate de compania CML.RO. 

Compania se va ocupa atât de proiectare, de obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare, cât și de origanizarea de șantier și de execuția lucrărilor.

Sala de spectacole va avea 264 de locuri la parter și 70 de locuri la balcoane. Clădirea va fi construită în regim S + P + E pe strada Parcului, cu o suprafață utilă – 1.700 mp.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din orașul Beclean, prin
creșterea calității serviciilor culturale și a nivelului de participare la acțiunile culturale în special a persoanelor provenind din grupuri vulnerabile. Pentru a oferi o șansă culturii, orașului Becelean îi este necesar construcția unui imobil dedicat actului cultural.

Imobilul va ține cont de principalele oferte culturale, artistice și educaționale și va beneficia de o scenă, o sală de spectacole, o sală multifuncțională de capacitate medie, spații pentru organizarea unor activități interactive și de societate, sală de lectură, spații administrative și parcări.

Categories: Business in top

About Author