Patru firme bistrițene stau confortabil în Top 20 cei mai mari constructori din Transilvania

Într-un top al firmelor de construcții din Transilvania, realizat de Bistrița Business după cifra de afaceri din 2022, bistrițenii au 4 nume în primele 20! Concurența vine în special din Sibiu și Cluj.
Frasinul (locul 4), MIS Grup (locul 7), Dimex 2000 Company (locul 10) și CML.RO (locul 16) sunt companiile care au intrat în primele 16, într-o analiză la nivelul celor 13 județe din Transilvania. Pe locul 27 apare o altă companie bistrițeană – Dacia Asphalt.
Din cele 20 companii analizate, 15 au capital românesc. Două au capital maghiar, două au capital german, una are capital austriac.