Primăria semnează finanțarea pentru Valea Căstăilor, CML.RO se poate apuca de treabă
Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a semnat azi contractul de finanțare pentru proiectul „Coridor Ecologic Valea Căstăilor”, derulat prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Cu licitația realizată din 2024, având câștigător compania CML.RO, lucrările pot începe.
Investiția are ca scop principal revitalizarea coridorului ecologic al pârâului Tărpiu, pe o distanță de aproximativ 2,5 km, în intravilanul municipiului Bistrița. Valoarea totală a proiectului este de 17 mil. lei inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă este în cuantum de 13,18 mil. lei inclusiv TVA, diferența fiind contribuția municipiului Bistrița. Constructorul CML.RO a câștigat licitația în iulie 2024, cu 13,79 mil. lei (TVA inclusă și actualizată).
Principalele lucrări prevăzute:
• amenajarea de spații verzi circulabile;
• reabilitare alei pietonale 1.653 mp;
• construirea unui pod nou și reabilitarea celui existent;
• realizarea a 20 de treceri pentru faună;
• amenajarea a 2 terase belvedere;
• stabilizarea malurilor și ecologizarea albiei;
• instalarea de bănci, coșuri de gunoi și rasteluri pentru biciclete;
• iluminat public modern cu stâlpi LED și panouri solare;
• plantarea a 390 de arbori și peste 1.000 de arbuști și înierbare pe o suprafață de aproximativ 18.000 mp.








