Probleme cu banii pe „Autostrada Nordului”: Proiectantul lotului Vatra Dornei – Suceava reziliază contractul

Asocierea Best Consulting & Design SRL – Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial a solicitat încetarea contractului de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru lotul Vatra Dornei – Suceava al drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, a informat marți Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Solicitarea s-a făcut în baza prevederilor Ordonanței de Urgență 64/2022. Echipa CNAIR efectuează activități de identificare în teren a locațiilor pentru viitoarele investigații geotehnice în vederea relicitării acestui lot”, au spus reprezentanții CNAIR.
Practic, contractantul spune că nu se mai încadrează în prețul din oferta inițială.
Pe 10 martie 2021, CNAIR a semnat contractele având ca obiect elaborare studiu de fezabilitate drum de mare viteză Baia Mare – Suceava, împărțit în două loturi: Bistrița – Vatra Dornei și Vatra Dornei – Suceava.
Ofertantul declarat câștigător pentru lotul Bistrița – Vatra Dornei a fost S.C. EXPLAN S.R.L., valoarea contractului fiind de 15,79 milioane de lei fără TVA. Câștigătorul pentru lotul Vatra Dornei – Suceava a fost ASOCIEREA S.C. BEST CONSULTING & DESIGN S.R.L. – INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A., valoarea contractului fiind de 14,47 milioane de lei fără TVA.
Marți, 25.10.2022, CNAIR a comunicat și rezultatul procedurii de atribuire pentru studiile de fezabilitate pentru loturile Baia Mare – Dej și Dej – Bistrița. Ofertantul desemnat câștigător în cadrul ambelor loturi ale procedurii de achiziție publică a fost Asocierea QUADRANTE VIAPONTE SI CONSULTANTA S.R.L. (lider de asociere) – S.C. METROUL S.A. – CAPITAL VISION S.R.L.
Recent, și alți proiectanți de autostrăzi au cerut rezilierea contractelor cu CNAIR. Spre exemplu, asocierea Search Corporation – Primacons a renunțat la contractul pentru Autostrada Brașov – Bacău, pe motiv că nu poate acoperi costurile cu studiile geotehnice. În prezent, CNAIR relansează licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construcției Autostrăzii Brașov – Bacău.