Proprietarul Electroplast Bistrița s-a listat la Bursa de Valori București, țintind investitori instituționali

Proprietarul Electroplast Bistrița s-a listat la Bursa de Valori București, țintind investitori instituționali

Acțiunile ROCA Industry, primul holding de materiale de construcții din România din care face parte și Electroplast SA Bistrița, au intrat, luni, la tranzacționare pe Piața Reglementată a BVB, operațiunea fiind văzută ca pas intermediar către o eventuală implicare a unui investitor instituțional.

Acționarul majoritar al companiei, ROCA Investments, plănuiește de asemenea să intre la BVB, în 1,5-2 ani. “Ne aflăm acum, cu listarea pe piața principală, la jumătatea drumului. Următorul pas este să construim mai multă lichiditate și să facem compania mult mai interesantă pentru investitorii instituționali”, a declarat CEO-ul ROCA Industry, Ioan-Adrian Bindea (foto).

Compania urmărește atât dezvoltarea organică, cât și prin achiziții. De altfel, șapte din cele nouă companii reunite acum în holdingul ROCA au fost preluate în ultimii doi ani.

“Adevăratul potențial industrial al României nu este în București, ci în orașele să spunem de nivel doi – Reghin, Hârșova, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț, Bistrița, orașe în care ROCA Industry a adus capital, în ale căror companii a investit și pe care se ambiționează să le ajute să devină jucători regionali”, a afirmat Andrei Cionca, CEO și cofondator Impetum Group, din care face parte și ROCA.

ROCA Industry deține, direct și indirect, 9 jucători semnificativi din domeniul construcțiilor: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), WORKSHOP DOORS (al doilea cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice), precum și producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga, prin intermediul BICO Industries. Holdingul a înregistrat o cifră de afaceri la nivel cumulat de 553,8 milioane de lei, conform raportului anual preliminar pentru anul 2023. Veniturile sunt în creștere cu 8,24% față de anul anterior, conform datelor raportate de companie.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*