Robert Sighiartău, PNL: Îl somez pe Radu Moldovan și Aquabis să reducă tarifele la apă!

Robert Sighiartău, PNL: Îl somez pe Radu Moldovan și Aquabis să reducă tarifele la apă!

Deputatul Robert Sighiartău, candidat PNL BN la Camera Deputaților, i-a cerut astăzi președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, în cadrul unei conferințe de presă, să reducă tarifele la apă în județul nostru. „La următoarea ședință de Consiliu Județean îmi doresc să văd această propunere pe ordinea de zi”- a precizat acesta.

Întâlnindu-mă cu oamenii prin județ, și în această campanie electorală, dar și în cealaltă, pentru alegerile locale, am întâmpinat o mare problemă a administrației județene PSD Radu Moldovan. Problema tarifului la Aquabis. Problema apei potabile în județul Bistrița-Năsăud. Vreau să îi solicit președintelui PSD Radu Moldovan să reducă tarifele la apă în județul Bistrița-Năsăud. Inflația la nivel național este mare, prețurile au crescut, oamenii o duc din ce în ce mai greu pe această guvernare PSD”, a explicat acesta.

Au ajuns facturile la apă să fie mai mari ca facturile la electricitate. Ceea ce este inadmisibil într-un județ de munte, cu resurse naturale, cu multă apă bună și cu multe izvoare. Trebuie făcut ceva obligatoriu și îl somez pe Radu Moldovan să reducă tarifele la apă. La următoarea ședință de Consiliu Județean îmi doresc să văd această propunere pe ordinea de zi”, a adăugat deputatul.

Categories: Bursa, Local

About Author