STILEXPRIMA introduce plata cu cardul la livrarea materialelor de construcție

STILEXPRIMA introduce plata cu cardul la livrarea materialelor de construcție

Unul dintre cei mai mari distribuitori locali de materiale de construcții, STILEXPRIMA, s-a adaptat momentului și a introdus, de azi, varianta plății cu cardul la momentul livrării mărfurilor către client.

“Este un pas înainte pentru noi pe drumul digitalizării, l-am fi făcut oricum într-un viitor apropiat însă criza aceasta ne-a împins cumva mai repede spre această măsură. Clienții noștri din județ vor fi mulțumiți să poată achita cu cardul, la locul livrării, produsele comandate, scăpând astfel de grija de a avea mereu rezerve de bani cash” a spus, pentru BistrițaBusiness, Horațiu Andreica, unul dintre managerii Stilexprima.

Compania bistrițeană a începutul anul 2020 foarte bine, după un 2019 în care a înregistrat o creștere a veniturilor cu aproape 2 mil. lei față de anul precedent, ajungând la 11,5 mil. lei. “Declanșarea acestei crize legate de Coronavirus ne-a făcut să luăm măsuri care să nu ne afecteze afacerea. Am observat o creștere importantă a comenzilor online și am venit cu soluții referitoare la livrare și la plată. Ne bucurăm că șantierele din imobiliare funcționează, chiar dacă la capacitate mai scăzută. Vânzările noastre nu au fost încă influențate”, mai spune Horațiu Andreica.

Compania Stilexprima, deținută de familia Andreica, fondată în urmă cu 20 de ani, a demarat în 2019 și un proiect imobiliar în zona Drumul Sigmirului, care prevede construcția a 24 de case. Ansamblul de case, numit Starsway, este în curs de realizare, primele două case din complex fiind la faza de finisaje.

Categories: Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*