Familia Peica de la AgroArdeal aduce noi roboți în ferma de la Orheiu Bistriței
Ferma de vaci pe care o deține familia Peica la Orheiu Bistriței va fi extinsă și modernizată cu bani de la Uniunea Europeană. Lucrări în valoare de 2,85 mi. lei au fost scoase astăzi la licitație.
Investiția constă într-un adăpost pentru animale, încă un robot de muls, unul pentru curățenie și – ceva unic în țară – robotul Lely Vector – care face furajarea animalelor de unul singur. Prețul unui astfel de robot variază între 150.000 și 200.000 de euro, în funcție de dotări. „Îi pregătești bucătăria furajeră, iar pentru trei zile funcționează autonom. Colectează fânul, silozul, semifânul, ce mai conține rația, le amestecă, merge la frontul de furajare și le pune animalelor în față. Este exact ca o remorcă tehnologică autonomă. Într-un compartiment se pune silozul pentru două zile, într-un altul semifânul și așa mai departe cu fânul, lucerna etc. Robotul are un braț, calculezi rația pe care trebuie s-o administrezi, iar el ia din fiecare, le amestecă și are ruta lui proprie, de la hala de depozitare a furajelor, prin fermă și pune mâncarea în fața frontului de furajare”, explică Vlăduț Peica, membru al familiei proprietare a afacerii, cel care în 2019 a fost premiat de către AFIR cu titlul “Fermier progresist”.
Vlăduț afirmă cu tărie că ferma familiei este prima din România dotată cu acest pachet de roboți, cu tot ceea ce înseamnă pregătit și ridicat furajul, curățat adăpostul, mulsul și îngrijirea vițeilor.
Noua hală ce urmază să fie construită va avea 2.135 mp și va fi o construcție pe structură metalică, cu zidărie de cărămidă și beton, tâmplării PVC/aluminiuși geamuri termoeficiente.
Licitația pentru acest proiect va avea loc în 23 martie, iar până atunci pot fi depuse ofertele.
În prezent, la ferma de la Orheiu Bistriței sunt 300 de vaci.