Studiu de fezabilitate pentru un pavilion de 100 de locuri la Penitenciarul Bistrița

Studiu de fezabilitate pentru un pavilion de 100 de locuri la Penitenciarul Bistrița

O firmă din Iași a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar noului pavilion de la Penitenciarul Bistrița. Techmedia Electronics va încasa aproape 557.000 lei pentru realizarea studiului de fezabilitate.

În prezent se înregistrează o creștere a numărului de sesizări, petiții și acțiuni în instanță ale deținuților care reclamă și sunt nemulțumiți de condițiile de cazare și igienă asigurate în aceste spații de deținere sau de condițiile asigurate la curțile de plimbare“, scrie în documentația tehnică a proiectului.

Pentru a rezolva problema supaaglomerării, la Penitenciarul Bistrița va fi amenajat un nou pavilion, cu 100 de locuri. Construcția va avea regim de înălțime compus din P+E și va găzdui un magazin, o sală de mese, un club (sală de relaxare), o spălătorie, o frizerie, trei birouri pentru compartimentul reintegrare socială și zece camere de detenție cu capacitate pentru 10 persoane/cameră.

De asemenea, în plan este prevăzută și amenajarea unor alei de acces, a unui teren de sport și a unei curți pentru plimbări în aer liber.

Investiția ar urma să se facă cu bani de la Guvern, mai exact cu finanțare de la Ministerul Justiției.

Categories: Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*