Toți pacienții care vor fi internați la Spitalul Județean au nevoie de testare pentru COVID-19

Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, Gabriel Lazany, care a completat că testarea va fi făcută pe cheltuiala Spitalului Județean și nu a pacienților.
“Până acum am internat doar urgențele majore. Acum am început să intrăm într-o stare de normalitate, să aducem, pe bază de programare, și pacienții care sunt cronici. Am cerut Serviciului de Epidemiologie să facă o procedură de testare a tuturor pacienților care se internează în Spitalul Județean, pentru că altfel nu putem elimina riscul de a fi pacienți posibil infectați într-un salon cu pacienți neinfectați. Atunci vom face o procedură, vom testa absolut pe toți cei ce se internează, pentru a elimina acest risc“, anunță managerul Spitalului Județean.
Astfel, recoltarea probelor se va face chiar la Spitalul Județean și procesarea testelor va fi făcută cu aparatul instituției. Un test pentru depistarea COVID-19 costă 290 lei însă pacienții care urmează să fie internați nu vor fi nevoiți să îl plătească, cheltuiala urmând să fie suportată de către unitatea medicală.