Un fost sediu al LDP va fi transformat în piață. PMB are 3 ani la dispoziție să o amenajeze

Un fost sediu al LDP va fi transformat în piață. PMB are 3 ani la dispoziție să o amenajeze

În ședința de Consiliu Județean de astăzi s-a discutat despre trecerea din domeniul public al județului în domeniul public al municipiului Bistrița a unui imbol situat pe strada Drumul Cetății. Clădirea, un fost sediu al LDP, va fi transformată în piață.

“Dacă în termen de 3  ani, obiectivul de investiții pentru care s-a solicitat transferul de proprietate nu este realizat, imobilul prevăzut la art.1  revine de drept în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud”, scrie în proiectul de hotărâre pe care consilierii județeni îl vor supune astăzi la vot.

Imobilul are o suprafață de 10.593 mp teren, categoria de folosință curți, construcții, pe acesta fiind identificate 3 construcții industriale și edilitare, care ocupă o suprafață totală de 168 mp, figurând în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud, cu titlu de trecere, dobândit prin lege.

Primăria Bistrița vrea să amenajeze o piață en gros în intravilanul municipiului, obiectiv de uz și interes public, modernă și funcțională, care să ofere infrastructură și spatiu de depozitare propice produselor agricole, să furnizeze o gamă completă de servicii pentru populație și să asigure nivelul calitativ al produselor depozitate si comercializate, având în vedere că actuala piață en gros nu corespunde necesităților municipalității, atât ca locație și dimensiuni, cât și calitate a serviciilor oferite și a produselor depozitate.

Municipalitatea mai are în vedere și mutarea activității comerciale din Piața Calea Moldovei, în care funcționează doar persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și/sau familiale prin a căror activitate se asigură venitul familial.

Categories: Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*