Archive

Back to homepage
Uncategorized

Grup infracțional cu legături în Bistrița-Năsăud, destructurat de IGPR

Peste 70 milioane lei din conturile unei firme sud-americane au fost transferate în conturi proprii. Șase membri ai rețelei au fost reținuți și s-au instituit măsuri asiguratorii asupra a 50

Bursa Business in top

TOMOROGA Construct va reabilita podul grăniceresc din Coșbuc

Compania bistrițeană TOMOROGA Construct a câștigat lucrările de restaurare a podului grăniceresc din comuna Coșbuc, un monument istoric datând din 1778 și aflat într-o stare avansată de degradare. Contractul semnat

Brands Bursa Business in top

Final de drum la DAN STEEL! Urmează concedierile, evaluarea și vânzarea patrimoniului

Combinatul DAN STEEL Beclean își va închide definitiv porțile în urma falimentului, cei aproximativ 258 de angajați vor fi puși pe liber, iar activele vor fi evaluate și vândute pentru

Bursa Local

Compania Națională de Investiții anunță licitația de 10 mil. lei pentru creșa “verde” din Subcetate

Compania Națională de Investiții SA (CNI) organizează în 19 mai a.c. licitația pentru serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuție și dotare a creșei din cartierul bistrițean Subcetate, o investiție

Bursa Local

LEONI caută cu insistență încă 208 de muncitori

Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Ro, parte a grupului german Leoni, are disponibile în prezent 208 locuri de muncă pentru fabricile din Bistriţa, cele mai multe

Bursa Business in top

MATEROM finalizează în iunie extinderea reprezentanței Mercedes și Skoda, cu 2 mil. euro

Grupul Materom, reprezentant Mercedes și Skoda în Bistrița-Năsăud, dealer și al altor mărci în județe precum Mureș, Brașov, Sibiu, își finalizează investiția de 2 mil. euro de la Bistrița în

Local

ADI Deșeuri a anunțat programul de colectare a pubelelor galbene

În luna mai, pubela galbenă se va ridica în mediul urban (Bistrița, Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi – cu localitățile componente) de două ori / lună, iar în mediul rural (toate

Bursa National

CONAF susține dreptul de opțiune în listarea companiilor private

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) consideră inițiativa legislativă nr. B254/2022 (care ar putea obliga firmele și PFA-urile să plătească o taxă către Camera de Comerț și Industrie a României)

Bursa Local

Prețul la apartamente noi în Bistrița a sărit de 1200 euro/mp

Prețul unui metru pătrat util într-un apartament nou din Bistrița a atins o medie de 1200 euro, arată o analiză a pieței imobiliare, realizată de BistrițaBusiness. Majorarea prețurilor la materialele