ACI Cluj și DIMEX nu renunță și contestă la CNSC atribuirea stadionului către STRABAG
Două contestații au fost depuse luni la CNSC, în ultima zi admisibilă, împotrivă atribuirii către STRABAG a lucrărilor de proiectare și construire a stadionului de la Bistrița. ACI Cluj, câștigătorul din primă fază al licitației, și DIMEX 2000 Company, locul doi în ultima evaluare a Companiei Naționale de Investiții (CNI), nu au renunțat încă la luptă.
Reluarea traseului CNSC – (și, ulterior) Curtea de Apel București întârzie cu cel puțin 3-6 luni semnarea contractului și demararea lucrărilor la viitorul stadion de pe strada Aerodromului, evaluat la cca. 218 milioane lei, la care se adaugă TVA.
ACI Cluj cere în contestația sa reevaluarea ofertelor și refacerea clasamentului inițial, unde ea era câștigătoare. Menționează că motivele pentru care a fost descalificată nu au fost legale și că a îndeplinit standardele cerute, precum studiile și experiența unor specialiști-cheie din proiect sau detalierea suficientă a graficului (Gantt) de lucrări.
La rândul ei, DIMEX 2000 Company spune că nu a avut acces deplin la dosarul achiziției și că STRABAG nu merita punctaj maxim la capitolul tehnic. Menționăm că STRABAG și DIMEX au avut punctaj egal la capitolul tehnic (60 puncte), dar la cel financiar STRABAG a avut o ofertă mai mică cu 5,5 milioane lei (1,1 mil. euro) și deci a fost desemnată câștigătoare.
Pentru prima dată vedem public și clasamentul ofertelor (strict) financiare din această licitație, afișat în tabelul de mai jos:



