Bistrițenii au câștigat anul trecut aproape 100.000 lei la loteria bonurilor

Bistrițenii au câștigat anul trecut aproape 100.000 lei la loteria bonurilor

Din raportul de activitate pe 2019 prezentat ieri de conducerea Finanțelor bistrițene reiese că anul trecut 7 bistrițeni au fost câștigători la Loteria bonurilor. În total, aceștia au încasat 90.282 lei. 

Potrivit Administrației Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, anul trecut, în județ au fost înregistrate un număr de 17 cereri privind revendicarea premiilor acordate prin Loteria bonurilor fiscale.

Din 2015, în țara noastră se organizează Loteria bonurilor fiscale, ce are ca scop combaterea evaziunii fiscale din România, prin încurajarea cetățenilor de a solicita bonurile fiscale la cumpărături. După cum stabilește legislația momentului, în cadrul acestei loterii au loc atât extrageri lunare, cât și extrageri ocazionale, datele în care vor avea loc cele din urmă fiind oficializate recent.

Astfel, prin intermediul loteriei, autoritățile fiscale urmăresc încurajarea cetățenilor de a solicita bonurile fiscale la cumpărături, în vederea combaterii evaziunii fiscale din țara noastră.

Categories: Local

About Author