Bistrițenii au înființat 347 noi afaceri în primele 3 luni din 2025, cu 20% mai puține decât în 2024

Bistrițenii au înființat 347 noi afaceri în primele 3 luni din 2025, cu 20% mai puține decât în 2024

Un număr de 347 afaceri noi au fost înmatriculate în Bistrița-Năsăud în primele 3 luni ale anului, cu 20% mai puține decât în aceeași perioadă din 2024 – arată datele oficiale ale Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Scăderea respectivă este a cincea ca mărime între județele României.

În perioada ianuarie-martie, la ONRC au fost înregistrate 347 afaceri (PFA, SRL, alte forme de organizare), în comparație cu 434 în T1 din anul anterior, semn că bistrițenilor le-a scăzut apetitul pentru business în condițiile economice și politice actuale. Dintre afacerile nou înființate, 81 sunt PFA, 259 sunt SRL, diferența reprezentând alte forme juridice.

Potrivit ONRC, în aceeași perioadă, 18 afaceri locale au intrat în insolvență și 365 au fost radiate. Un semn bun, totuși, numărul insolvențelor e identic cu cel din T1/2-24, iar numărul radierilor din 2025 e cu 34,7% mai mic.

Categories: Bursa, Business in top

About Author