Clujul o dă la pace cu Bistrița și susține Cloud-ul Regional proiectat la Unirea, lângă Sala Polivalentă
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a revenit la sentimente mai bune față de proiectul Cloud-ului Regional de 31 milioane euro care va deservi regiunea și va fi construit la Bistrița, lângă noua sală polivalentă de la Unirea.
Acesta a inițiat recent un proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat cu județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, respectiv cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, în vederea realizării și dezvoltării, din fonduri europene, a Cloud-ului Regional din Regiunea Nord-Vest.
„Prin aprobarea acestui acord asigurăm cadrul necesar pregătirii dosarului de finanțare nerambursabilă pentru acest produs informatic destinat, în principal, interconectării sistemelor digitale din instituțiile publice, din toate cele șase județe partenere. Consiliul Județean Cluj are deja o experiență de aproape doi în digitalizarea activității proprii și nu numai, astfel încât know-how-ul Clujului va conta foarte mult în transformarea digitală gândită la nivelul întregii regiuni. Acest Centru de date integrat ne va ajuta să ne îmbunătățim substanțial infrastructura software și serviciile oferite clujenilor”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
În februarie 2023, liderii administrațiilor publice din regiunea de Nord-Vest au decis că noul centru regional de date va fi amplasat în județul Bistrița-Năsăud. Decizia a fost criticată public atât de președintele CJ Cluj, Alin Tișe, cât și de primarul Emil Boc.
Între timp, la Bistrița terenul pentru viitorul centru a fost pregătit și documentațiile premergătoare licitației sunt în curs de realizare.