DATACOR Bistrița estimează o creștere a afacerii cu peste 15% în 2024
Compania bistrițeană DATACOR a înregistrat o creştere pe divizia de energie regenerabilă în acest an şi ajunge la 20 MW de proiecte fotovoltaice instalate în 2024 pentru clienţi industriali, a spus Bogdan Bilegan, CEO şi acţionar al Datacor, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.
- „Am crescut puterea instalată în 2024 cu 30% faţă de 2023. Previzionăm că vom ajunge la 20 MW instalaţi pentru clienţi din zona clădirilor comerciale şi industriale în acest an“.
- În mod separat, compania s-a implicat şi în dezvoltarea de proiecte fotovoltaice de sine stătătoare. Datacor deţine 30% din acţiunile unei companii denumite Domneşti Solar Farm, unde sunt asociaţi mai mulţi oameni de afaceri. Această companie operează o centrală fotovoltaică de 3,3 MW.
- În alte două proiecte, Datacor nu a intrat în structura financiară, ci a jucat rolul de dezvoltator, ducând proiectele până la ready to build înainte de a le vinde. Mai exact, compania a dezvoltat un proiect de 5 MW în Sălaj, unde a făcut exit către un investitor din Turcia în 2023. „Mai avem și un proiect de 50 MW în portofoliu, care acum a ajuns să fie autorizat, suntem în discuţii pentru implementarea lui pentru un client strategic. Sperăm ca anul viitor să se întâmple acest lucru“.
- Compania dezvoltă un proiect pentru a demara în 2025 construcţia cele de-a treia hale proprii din parcul industrial Bistriţa Sud, o investiţie estimată la 2 mil. euro, cu funcţiuni de logistică, office şi industriale, pentru nevoile companiei.
- Datacor a înregistrat o cifră de afaceri de circa 17 milioane de euro în 2023, după o creştere de 67%, iar în 2024 va ajunge aproape de 20 de milioane de euro la nivel consolidat.
- Pentru anul 2025, compania vrea să fie mai prezentă pe vestul ţării şi să introducă noi game de produse în portofoliu, astfel încât să devină un furnizor de eficienţă energetică.
Articolul integral AICI .