Companiile de stat și instituțiile publice vor putea înființa creșe și grădințe, la cererea angajaților

Companiile de stat și instituțiile publice vor putea înființa creșe și grădințe, la cererea angajaților

Măsura a fost propusă de mai mulți parlamentari pentru a încuraja natalitatea. Dacă va fi aprobată, acestă propunere ar putea intra în vigare începând cu 1 ianuarie 2022.

Astfel, potrivit propunerii făcută în Parlament, instituțiile publice din România, finanțate parțial sau integral de la bugetul de stat, precum și întreprinderile cu capital majoritar sau integral de stat vor putea organiza servicii pentru îngrijirea și educarea timpurie a copiilor propriilor angajați.

“Lipsa infrastructurii necesare (număr insuficient al creșelor și grădinițelor) este unul din motivele pentru care unul sau ambii părinți renunță la locul de muncă pentru a avea grijă de copil/copii. Mai mult, fenomenul pensionărilor anticipate este unul care are potențial de a deveni îngrijorător: atunci când părinții își întemeiază o familie și se întorc ulterior la serviciu, dar nu își permit să angajeze o bonă sau să achite serviciile unor creșe/grădinițe private pentru că nu au încredere sau sunt prea scumpe, cel mai adesea apelează la bunici pentru îngrijirea celor mici”, au subliniat susținătorii acestei inițiative.

În ceea ce privește organizarea serviciilor de îngrijire și educare timpurie a copiilor este necesar ca numărul de solicitări formulate de angajați să fie de minimum 5 pentru nivelul antepreșcolar și de 10 pentru învățământul preșcolar. Pentru educația antepreșcolară, grupa va cuprinde nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9 de copii, iar  pentru învățământul preșcolar grupa va cuprinde nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20 de copii. În plus, proiectul mai prevede că Ministerul Educației Naționale va asigura necesarul de personal.

Categories: National

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*