Cu 1,8 mil. lei CJ vrea să monteze camere video la punctele de colectare a deșeurilor

Este vorba despre punctele de colectare din zona urbană, mai exact cele din municipiul Bistrița și orașele Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi. Cei 1,8 mil. lei au fost prevăzuți în bugetul Consiliului Județean de pe anul 2020.
Decizia de a monta camere de supraveghere a fost luată într-o ședință a ADI Deșeuri, iar în total vor fi 150 de camere video în cele patru orașe din Bistrița-Năsăud.
“Trebuie făcut un dispecerat la nivelul fiecărei poliții locale din fiecare oraș, care apoi să folosească aceste imagini pentru a putea aplica sancțiuni celor care aruncă în mod neregulamentar deșeurile sau a altora care depozitează în mod fraudulos. Astea sunt realitățile. Nu își fac contracte și le duc la punctele de colectare dintre blocuri în cele 4 zone urbane ale județului. Cei patru primari ai orașelor și-au dat acceptul pentru implementarea acestui proiect“, explică președintele CJ BN, Radu Moldovan.
Consiliul Județean a rezervat alți 15.000 lei din bugetul instituției pentru montarea unui sistem de supraveghere video și la stația de sortare de la Centrul Integrat de Management al Deșeurilor de la Tărpiu.