Cu ochii pe efectele pandemiei, IPROEB luptă pentru o creștere de 3,5% în 2020
IPROEB Bistrița, unul dintre cei mai mari producători naționali de cabluri pentru industria energetică, își propune pentru 2020 o creștere a veniturilor cu 3,5 % și a profitului brut cu 7,7%, față de 2019, se arată într-un raport al companiei înaintat BVB.
În 2019, IPROEB a înregistrat un ușor recul, cifra de afaceri scăzând cu 3,4%, de la 108,5 mil. lei (în 2018) la 104,8 mil. lei. Scăderea a fost cauzată de diminuarea comenzilor în trimestrul IV, dar și amânării execuției unor contracte pentru 2020.
Compania prognozează însă o revenire a vânzărilor în anul în curs, dublată de creșterea profitului, deși există anumite riscuri care trebuie luate în calcul: deteriorarea stabilității cursului valutar, riscul de credit (unii clienți ai companiei ar putea avea probleme cu lichiditățile), riscul de preț (creșterea prețului la materie primă), riscul unei crize economice majore la nivel global, cauzată de pandemie.
“Deși anul 2020 a început cu realizări modeste, datorită scăderii cererilor de pe piață, s-a propus o creștere a producției marfă de 3,5 % în anul 2020 având în vedere contractele aflate pe rol. În condițile în care criza economică nu se va accentua și durata epidemiei de coronavirus nu va escalada și se va diminua considerăm că această creștere poate fi realizată”, spune raportul companiei.
IPROEB mai ia în calcul și nevoia de a crește productivitatea muncii pe produs, pentru a putea face față competiției foarte puternice de pe piața de cabluri din România. În momentul de față, firma bistrițeană ocupă locul 7 într-un top al producătorilor de cabluri după cifra de afaceri realizată și locul 5 după numărul de angajați. Cumulat, primele 40 de firme de profil din România au avut venituri de 509,3 mil. lei și peste 6000 de angajați.
Despre IPROEB
Fondată în 1977, ca fabrică în cadrul combinatului de construcții de mașini al platformei industriale Bistrița, IPROEB este azi unul dintre cei mai importanți producători de cabluri și conductori din România, cu afaceri de aproape 110 mil. lei (2019) și peste 300 de angajați. Compania a bugetat investiții de cca. 1,5 mil. euro pentru 2020.