Familia Arcălean a captat atenția clienților cu prima curățătorie ecologică din Bistrița
După 25 de ani petrecuți în Germania, unde au lucrat în domeniul HoReCa, bistrițenii Greta și Ionel Arcălean s-au întors acasă și au deschis, în 2018, prima curățătorie ecologică din Bistrița, o investiție de peste 120.000 euro. La un an distanță, antreprenorii au deja un portofoliu interesant de clienți și plănuiesc extinderea.
“A fost grea acomodarea în România, uitaserăm complet de birocrația de care te lovești aici la tot pasul și de frânele care ți se pun ca și cum cineva invizibil și-ar dori să nu reușești!” își începe povestea Greta. De fapt, afacerea a pornit în jurul ei, datorită ei. Când a venit decizia de a rămâne în România, cei doi soți și-au pus, firesc, întrebarea: “ce vom face aici?”. Răspunsul l-au dat copiii: “mama, de când te știm îți place să calci haine, de ce nu deschideți o curățătorie profesională în oraș, pentru că e mare nevoie de așa ceva?”
Din start, antreprenorii și-au propus să aibă o abordare diferită de bruma de competiție care exista.
Așa a apărut, acum un an și jumătate, SPOTLESS, prima curățătorie ecologică din oraș, adică prima (deocamdată singura) în care spălarea și tratarea materialelor (haine, lenjerii de pat, fețe de masă, perne etc) nu se face cu substanțe chimice toxice, ci prin conceptul “wet cleaning”, bazat pe presiunea apei.
De asemenea, este prima curățătorie în care s-a investit serios în tehnologie, care a fost furnizată de Electrolux (Suedia), unul dintre liderii mondiali în domeniu. Echipamentele – mașini de spălat, de uscat, de călcat, sistemul automatizat de dozare a detergenților – fac astăzi diferența când vine vorba despre calitatea serviciilor. În plus, detergenții, speciali, sunt furnizați tot de Electrolux, iar dozajele sunt prestabilite de suedezi și nu te poți abate de la ele. Tot angrenajul este acreditat Lagoon Advanced Care, un sistem profesional în domeniu, creat de Electrolux.
A fost iarăși prima curățătorie care a venit acasă la clienți pentru a colecta produsele pregătite pentru curățare și, ulterior, pentru a le înapoia. Indiferent că este vorba despre o simplă cămașă, sau despre 100 de lenjerii de pat (în cazul unui hotel).
Clienții care trec, totuși, pragul curățătoriei au o surpriză când văd conceptul propus de familia Arcălean: amenajarea este de tip open-space, adică totul este la vedere. În general, în curățătoriile clasice, “atelierul” este ascuns după un paravan, iar clienții întâlnesc, în față, doar persoana de la recepție. La SPOTLESS, clienții chiar sunt invitați să facă un tur al atelierului, ca să vadă prin ce proces trec hainele sau lucrurile lor.
Tehnologia face diferența, e adevărat, însă omul care pune totul în mișcare rămâne cel mai important pion al afacerii! Greta are darul de a comunica plăcut, sincer și eficient cu clienții, explicându-le, cu răbdare, care sunt avantajele tehnologiei pe care o folosește și conceptul ei de business: “Sincer, nu e o afacere din care ne îmbogățim, nici nu am vizat asta. Am dorit să fim o parte mică a comunității locale, un loc plăcut și util, unde oamenii să revină cu drag, pentru că serviciile oferite de noi sunt impecabile, ecologice, iar prețurile sunt la nivelul curățătoriilor chimice din oraș. Avem deja un portofoliu de clienți serioși, oameni din lumea bună a Bistriței, care ne sunt aproape și ne recomandă apropiaților lor. Tocmai din acest motiv, am achiziționat și spațiul de alături, unde Electrolux ne va monta în acest an încă o serie de echipamente, pentru a face față comenzilor.”