În doar 6 luni, FRASINUL a avansat serios cu șantierul noului campus universitar de la Suceava

În doar 6 luni, FRASINUL a avansat serios cu șantierul noului campus universitar de la Suceava

Constructorul FRASINUL anunță că este în grafic cu lucrările pe care le derulează la noul campus universitar de la Suceava, investiție a Universității „Ștefan cel Mare” din localitate. Cu 140 de muncitori la acest obiectiv, firma (alături de subcontractorii ei) este practic peste ceea ce și-a propus ca nivel de execuție la acest moment. Șantierul a fost deschis în martie 2025.

”Am finalizat structurile de rezistență aferente corpurilor cu regim de înălțime parter. Se lucrează la finisajele interioare, hidroizolația acoperișurilor tip terasă verde și se montează tâmplăria exterioară. Luna viitoare vom finaliza structura de rezistență aferentă unuia dintre cele 2 corpuri cu regim de înălțime P+4. Pe scurt, suntem în grafic cu ceea ce ne-am propus și faptul că avem un beneficiar extrem de serios – Universitatea <Ștefan cel Mare> Suceava – ne întărește convingerea că acest proiect se va finaliza în termenul prevăzut”, a detaliat, pentru www.monitorulsv.ro , ing. Alexandra Dănilă, șef adjunct al șantierului de la Suceava.

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava investește într-un centru de învățământ nou, dedicat domeniilor mecanic, electric și electro-mecanic. În total, peste 40 de laboratoare și ateliere dedicate unor specializări precum robotică, autovehicule electrice, hibride și pe hidrogen, mecatronică, cercetare etc. vor fi amenajate în cele 4 corpuri de clădiri care vor fi construite. În plus, vor fi amenajate amfiteatre, săli de cursuri și seminare, biblioteci, spații de relaxare, birouri, spații tehnice etc.

În urma licitației publice, un contract în valoare de 78 milioane lei a fost semnat cu compania bistrițeană FRASINUL.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author