Lucrarea de 10 mil. euro realizată de M.I.S. GRUP pe DJ 172D, inaugurată astăzi oficial

Lucrarea de 10 mil. euro realizată de M.I.S. GRUP pe DJ 172D, inaugurată astăzi oficial

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a recepționat astăzi Lotul 5 din DJ 172D, tronson care face legătura între localitățile Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei. Lucrările au fost realizate de compania M.I.S. Grup. Este vorba despre o investiție pe 18 km de drum județean, iar valoarea acesteia este de 9,6 mil. euro.

“Inaugurăm astăzi o investiție pe care locuitorii acestei zone o așteptau de 30 de ani și care va duce la dezvoltarea excepțională a acestor comunități”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Lucrările, cuprinse într-un amplul proiect de infrastructură “Poarta Transilvaniei”, au fost realizate de companiile M.I.S. Grup (lider de asociere) și Luca Way (o companie din Capitală care s-a ocupat de proiectare la această lucrare).

Petrică Farcaș, directorul executiv al M.I.S. Grup a explicat astăzi că “am reușit să finalizăm această lucrare în timp record, fără să facem niciun rabat de la calitate. Dimpotrivă, am introdus și inovația în acest proiect , schimbând radical modul de preluare a apelor pluviale care ajung pe acest drum. Noi, cei de la M.I.S. Grup, suntem în același timp și beneficiari și executanți ai acestei lucrări. Locuind și având în zonă afaceri circulăm zilnic pe acest drum și ne bucurăm că am contribuit la modernizarea lui”.

Categories: Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*