Lucrările la Autostrada Nordului ar putea începe la Gura Humorului
Marți a fost emis acordul de mediu pentru varianta ocolitoare Gura Humorului, prima secțiune a viitoarei Autostrăzi a Nordului (A14), care va traversa și județul Bistrița-Năsăud – a informat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
„Astăzi a fost obținut Acordul de Mediu pentru Varianta Ocolitoare Gura Humorului. Este un obiectiv derulat printr-un parteneriat între MT/CNAIR și CJ Suceava, important pentru infrastructura rutieră din Bucovina”, a transmis șeful CNAIR pe pagina proprie de Facebook.
Potrivit lui Pistol, această variantă ocolitoare va fi construită la profil de autostradă și va reprezenta prima secțiune a viitoarei Autostrăzi a Nordului (A14), care va asigura legătura Bucovinei cu frontiera de vest a României pe ruta Suceava – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Petea (frontiera cu Ungaria).
Lotul Dej-Bistrița, parte din Autostrada Nordului, se află deocamdată în faza de consultare publică pentru determinarea traseului exact, iar centura ocolitoare a Bistriței și tronsonul Bistrița-Vatra Dornei sunt în etapa realizării studiilor de fezablitate.