Ministrul Economiei: Restaurantele ar putea fi deschise din 1 iulie

Ministrul Economiei: Restaurantele ar putea fi deschise din 1 iulie

Virgil Popescu, ministrul Economiei, spune că restaurantele ar putea fi deschise începând cu 1 iulie, însă a anunțat că se va ține cont de evoluția pandemiei de coronavirus și de sfaturile specialiștilor.

“Îmi doresc ca economia să treacă peste această pandemie, dar nu pot trece peste recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică, ale Ministerului Sănătăţii, ale medicilor, care ne spun că probabilitatea cea mai mare de infectare cu coronavirus este în interiorul restaurantelor. Eu zic că ar trebui cel mai prudent să mai aşteptăm două săptămâni. Ne-am propus ca termen 1 iulie. Că o fac săptămâna viitoare din punct de vedere populistic sau mai stăm o săptămână şi o facem natural practic este acelaşi lucru. Dar nu trebuie să dăm peste cap ceea ce spun specialiştii şi, dacă ei recomandă, eu cred că ar trebui să-i ascultăm”, a declarat într-o conferință de presă ministrul Popescu.

Începând din 15 iunie, în România a fost luată o nouă serie de măsuri de relaxare, însă redeschiderea restaurantelor nu e pe lista aprobată de Guvern.

Premierul Ludovic Orban declara în urmă cu câteva zile că “deschiderea restaurantelor în spaţii închise este o măsură prematură, care poate duce, potrivit evaluării de risc epidemiologic pe care a făcut-o, la o creştere a numărului de infectări cu noul tip de coronavirus”.

Categories: National

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*