ORANGE a câștigat licitația pentru tabletele care vor ajunge la elevii bistrițeni

ORANGE a câștigat licitația pentru tabletele care vor ajunge la elevii bistrițeni

Orange România a câștigat licitația organizată de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) pentru furnizarea a 58.847 tablete cu conexiune la internet pentru elevi, reprezentând ultimele două loturi ale unui program guvernamental. O parte din ele vor ajunge în Bistrița-Năsăud.

Valoarea contractului a fost estimată la 29,671 milioane de lei, fără TVA. Contractul va fi semnat după 9 noiembrie. Potrivit datelor ONAC, oferta Orange România pentru cele două loturi a fost de 29.600.041 lei, fără TVA. La procedură a fost admisă și oferta Vodafone România, care s-a ridicat însă la 29.670.657,40 lei, fără TVA.

Tabletele vor fi distribuite în Regiunea Nord-Est 1 (Bacău, Botoșani, Neamț) – 29.500 bucăți și Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Salăj) – 29.347 bucăți și reprezintă loturile 3 și 4 pentru care nu s-au depus oferte în cadrul a două proceduri anterioare.

Prin încheierea licitației pentru loturile 3 și 4, Orange România a reușit să-și adjudece 70,91 milioane de lei din programul guvernamental destinat înzestrării cu tablete a elevilor, iar Vodafone România – 54,6 milioane de lei.

Categories: Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*