ROMFULDA lansează produse noi și extinde rețeaua de magazine

ROMFULDA lansează produse noi și extinde rețeaua de magazine

Al doilea producător de lactate din județ după veniturile totale obținute în 2018, Romfulda Prod își continuă ascensiunea, pas cu pas. O serie de produse noi vor fi lansate curând în piață, rețeaua de magazine proprii va fi extinsă, iar prețurile vor rămâne competitive, pentru că proprietarii Romfulda vor să investească în automatizare și eficiență energetică.

 Istoric

În 2003, după aproape un deceniu de comerț, compania Romfulda Prod, controlată de familia Roman, a achiziționat vechea fabrica de lapte de la Beclean, care procesa la acea vreme 3.000 de litri de lapte/zi. Cu peste 6 milioane de euro din fonduri europene, plus resurse proprii, investitorii au reușit să retehnologizeze fabrica și să otransforme într-una dintre cele mai moderne din țară. Acum, toate produsele sunt fabricate în sistem de management al calității și al siguranței alimentului (ISO9001, ISO22000).

“În primul proiect (2006 – 2008) am reamenajat toate spațiile conform normelor europene și am achiziționat linii de procesare brânzeturi, smântână și lapte de consum la pungă. Capacitatea de procesare a crescut la 40.000 l lapte/schimb. Al doilea proiect (2010 – 2011) a vizat achiziția de tancuri de procesare și mașini de ambalat și au fost lansate pe piață și produse proaspete – sana, iaurt, lapte bătut și chefir. Al treilea proiect (2016 – 2018) a presupus construirea unei noi zone de depozitare: un depozit pentru produse lactate, dotat cu rafturi gravitaționale în sistem FIFO, un depozit de ambalaje și depozite de maturare. Au fost, totodată, reorganizate fluxurile și am achiziționat o linie de procesare pentru mozzarella” spune Mihai Roman, directorul de marketing al companiei.

Realizări în 2018

Romfulda Prod a obișnuit piața cu creșteri an de an, prin urmare și 2018 a fost un an pe plus. Veniturile totale ale companiei au crescut cu aproape 4 mil. lei. Sub brandul Romfulda au apărut câteva produse noi – cum ar fi mozzarella și iaurtul în stil grecesc – extrem de apreciate de consumatori.

“Am avut creștere în fiecare an, dar o creștere step by step, nu am avut salturi mari, sunt creșteri normale, pe asta ne bazăm și asta ne-am impus prin strategia noastră de dezvoltare” spune Mihai Roman.

Tot în 2018 Romfulda a testat piața cu câteva produse mai speciale, cum ar fi cașcavalul cu chimen și cel cu nucă, însă vânzările nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

 

Prognoză 2019

Primul semestru din 2019 a arătat la fel de bine pentru compania Romfulda, cu venituri în creștere. Compania lucrează și la ambalaje noi pentru o serie de produse tradiționale și și-a

propus lansarea unor noi produse pe piață. Romfulda comercializează produsele lactate în magazinele proprii

dar și în hipermarketurile Auchan, Cora și Profi. Cca. 30% din vânzările companiei sunt realizate în cele 30 de magazine proprii pe care Romfulda le are în toată zona de nord si centru a țării. “Pentru anul 2019 avem ca și target producerea de brânzeturi maturate, avem în teste mai multe produse și urmează să decidem care va fi produsul ce va fi lansat anul

acesta. În viitor, pentru a reuși să menținem prețurile competitive, urmează să facem investiții în automatizarea liniilor de producție și eficientizarea energetică a fabricii” a

adăgat Mihai Roman.

Categories: Business in top

About Author