Schimbare-surpriză în acționariatul TERAPLAST: ies ungurii de la Marley, vine DEDEMAN?

Marley Magyarorszag, acționarul maghiar al TeraPlast Bistrița și parte din grupul britanic Marley, și-a vândut ieri pachetul de 7,9% din acțiuni deținut la compania bistrițeană. Cine a cumpărat? Surse din piața de brokeraj spun că frații “Dedeman”.
Tranzacția prin care maghiarii au ieșit din acționariatul TeraPlast se ridică la 29,7 mil. lei. Deocamdata, Bursa de Valori nu a fost notificată cu privire la cumpărător, dar, după perfectarea tranzacției, TeraPlast va trebui să anunțe noul acționar, ținând cont că numărul de acțiuni care-și schimbă proprietarul depășește 5% din total. Surse din brokeraj au declarat pentru www.profit.ro că o firmă a fraților Pavăl de la Dedeman este cumpărătorul.
Informația face sens, pentru că Dedeman controlează deja producătorul de cărămidă Cemacon și a anunțat că își dorește să investească și în alți mari producători de materiale de construcții.
Grupul TeraPlast, din care face parte și compania TeraPlast SA, e cel mai mare producător român de materiale de construcții, cu afaceri de aproape 1 miliard de lei în 2019. Acționarul principal al TeraPlast este antreprenorul Dorel Goia, cu 46,8% din acțiuni.