STS distribuie 22.475 de tablete necesare organizării scrutinului din 27 septembrie

STS distribuie 22.475 de tablete necesare organizării scrutinului din 27 septembrie

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale distribuie, în această perioadă, 22.475 de tablete necesare organizării alegerilor locale din acest an, terminalele fiind predate operatorilor de calculator şi informaticienilor, transmite Agerpres.

“Odată cu desemnarea de către Autoritatea Electorală Permanentă a operatorilor de calculator, STS a început activitatea de predare a echipamentelor informatice şi instruirea celor 22.475 de persoane din toată ţara, care vor utiliza tabletele din secţiile de votare şi birourile electorale de circumscripţie locală. În contextul pandemiei de coronavirus, sesiunile de instruire se vor realiza atât în săli, cu respectarea normelor de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus, cât şi în sistem de videoconferinţă. Operatorii de calculator vor avea la dispoziţie materiale de instruire (ghid, instrucţiuni şi proceduri de lucru), prevederi legislative şi filme de prezentare cu activităţile pe care trebuie să le desfăşoare pe timpul procesului electoral, disponibile pe o platformă dedicată de pregătire”, informează STS, într-un comunicat transmis astăzi.

Sursa citată reaminteşte că operatorii de calculator nu aparţin STS, fiind persoane selecţionate şi desemnate de AEP. Reprezentanţii STS nu operează echipamentele informatice destinate procesului electoral.

Pe tableta utilizată de operatorul de calculator în secţia de votare va fi instalată aplicaţia informatică ce verifică dreptul de vot, dezvoltată de STS, conform cerinţelor operaţionale elaborate de AEP, prin intermediul căreia CNP-urile alegătorilor sunt verificate în baza de date furnizată de AEP. Sistemul returnează mesaje prin care semnalează dacă persoanele care se prezintă în secţia de votare au drept de vot ori au mai votat. În toate aceste cazuri, preşedintele secţiei de votare decide dacă îi permite alegătorului să îşi exprime dreptul de vot, se arată în comunicatul citat.

Tot în această perioadă, STS desfăşoară şedinţe de instruire a persoanelor propuse de primării pentru îndeplinirea atribuţiilor de informatician, în birourile electorale de circumscripţie locale. Informaticienii nu sunt angajaţi ai STS.

“Începând cu această săptămână, la sediul STS a fost operaţionalizat Centrul de Suport Tehnic ce oferă, prin Centrul de preluare a apelurilor, asistenţă tehnică pentru operatorii de calculator şi informaticieni. STS a instalat infrastructura de comunicaţii pentru toate birourile electorale de circumscripţie, înfiinţate pentru procesul electoral din luna septembrie. Pentru funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, specialiştii STS au instalat şi configurat peste 9.000 de echipamente, pentru care asigură suportul tehnic IT&C. Toate activităţile prezentate se desfăşoară în conformitate cu legislaţia primară şi secundară, aferentă organizării şi desfăşurării procesului electoral din 27 septembrie”, precizează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

sursa: www.bursa.ro

Categories: Bursa, National

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*