TeraPlast cere finanţare prin PNRR pentru un proiect de energie regenerabilă de 19 mil. lei
Producătorul de materiale pentru construcții TeraPlast Bistriţa a depus o cerere de finanţare a proiectului „Înfiinţare capacitate nouă de producţie a energiei electrice din surse solare, cu instalaţii de stocare integrate, pentru autoconsumul TeraPlast SA” prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Proiectul de 19 milioane de lei vizează dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din parcul industrial din Sărăţel, Bistriţa-Năsăud. Investiţia presupune construcţia unei centrale fotovoltaice. Energia rezultată ar urma să fie utilizată în cadrul Grupului. Proiectul a fost depus în platforma PNRR, unde au fost depuse peste 650 de proiecte pentru energie regenerabilă, conform unui comunicat al TeraPlast.
„Acest proiect ambiţios ne ajută să marcăm două puncte importante din strategia Grupului. Investiţia este parte integrantă a programului nostru dezvoltare sustenabilă, de reducere semnificativă a amprentei de carbon, aşa cum ne-am asumat. Proiectul de faţă contribuie la reducerea emisiilor anuale cu peste 3.200 tone CO2e (CO2 echivalent). În al doilea rând, producţia de energie din surse regenerabile ne creşte competitivitatea, prin reducerea unor costuri, şi ne oferă o expunere mai mică la volatilitatea pieţei de energie, într-un context complex cum este cel actual, care tinde să devină persistent. Vom continua să investim în acest gen de soluţii şi în viitor deoarece sunt beneficii reale atât pentru business, cât şi pentru mediu” a afirmat Nicolae Roşu, director operaţional al grupului TeraPlast.
Proiectul este parte din bugetul de investiţii al TeraPlast pentru 2022, investiţia incluzând o centrală fotovoltaică cu putere de circa 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de 3,8 MW.
Cu o capitalizare de 1,5 miliarde de lei, compania este controlată în proporţie de 46,8% de Dorel Goia şi 12% de Fondul de Pensii Administrat Privat NN/NN Pensii, restul de 41,2% revenind altor acţionari, arată datele BVB.