Compania bistrițeană Transilvania Broker de Asigurare, al doilea cel mai mare broker de asigurări din România, și-a schimbat recent statutul din SRL în SA (societate pe acțiuni) și a finalizat Prospectul pentru listarea ei la Bursa de Valori București (BVB), document care va fi depus în zilele următoare la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
“Acest prospect conține în detaliu datele financiare ale companiei pentru ultimii 3 ani, modul în care se realizează listarea, câte acțiuni vor fi puse în vânzare, care e suma minima de vânzare etc. În 30 de zile, ASF poate solicita completări sau lămuriri, care vor trebui depuse cât mai prompt pentru a nu întârzia procesul de listare. La începutul toamnei, credem că societatea va reuși listarea“ a declarat pentru Bistrița Business Virgil Zăhan, CEO al Goldring SA, casa de brokeraj care se ocupă de listarea la bursă a Transilvania Broker.
Doi temerari
Afacerea Transilvania Broker de Asigurare a început la Bistrița, în 2006, și îi are ca proprietari pe Gabriel Login (60%) și Dan Niculae (40%). Cu creșteri spectaculoase de la an la an, compania a ajuns în 2016 la venituri totale de 62,5 mil. lei și un profit net de 3,05 mil. lei (depășind la venituri brokerii de pe locul doi, americanii de la Marsh, care au atins numai 42,9 mil. lei).
25% de vânzare
Societatea bistrițeană – care intermediază contracte de asigurare pentru cei mai importanți 25 de asiguratori din România – are în acest moment peste 1,2 milioane de clienți, din care 1,1 mil. persoane fizice și cca. 100000 persoane juridice. Cei doi acționari actuali intenționează să vândă pe bursă un pachet de 25% din acțiuni și să rămână la conducerea firmei, pentru care au planuri mari. Concret, cei doi propun un set de măsuri de management care să asigure creșterea cotei de piață la 10% în următorii 2-3 ani (de la cca 7% în prezent) și dublarea cifrei de afaceri în următorii 3-5 ani. O prezentare oficială a companiei pregătită pentru investitori, găsiți AICI.
Cine urmează la BVB?
Virgil Zăhan, CEO al casei de brokeraj Goldring, spune că după succesul recent al listărilor unor companii mici, precum Life is Hard sau AAGES, există un curent format de tot mai multe firme private care-și doresc să fie listate la BVB. Transilvania Broker din Bistrița e doar confirmarea unui început. Vor fi și altele din Bistrița.
Menționăm că județul Bistrița-Năsăud are în acest moment doar 6 companii listate pe bursă: Comelf SA (una dintre cele 12 societăți fondatoare ale BVB), Iproeb SA, Dan Steel SA, Teraplast SA, Somplast SA și Urbana SA.